Ora de dirigentie

Nu mai vreau sa fiu european

     Sa ne intelegem de la inceput: eu nu mai vreau sa fiu european*. Si cred ca, daca vreun roman ar merge, cu trenul, de la Bucuresti spre orice granita a tarii, apoi de acolo in vreo tara invecinata, nici nu zic vreuna deja europeana, ar incepe sa recunoasca faptul, evident, ca nici nu putem fi europeni. La modul practic, orice extraterestru creat in laboratoarele militare americane, care s-ar rataci, nu stiu de ce, pe la noi prin ograda, si ar vrea sa puna o stampila pe tara, n-ar avea mult de stat pe ganduri. Din tren se vede un teritoriu in care oamenii au renuntat sa mai foloseasca masinile, acelea din fier, care scurmana pamantul si il multa de colo-colo. Oamenii au renuntat sa mai foloseasca fermele de vite, si acum se chinuie sa care caramizile din ziduri care pe unde. Asa se face ca au ramas, din crescatorii, numai stalpii de sustinere si caramizile care depasesc puterea unei persoane de a le lua ridicandu-se pe varfurile picioarelor.
     Oamenii de pe la noi put la cel mai mic semn de efort, pentru ca, in provincie, e criza de apa. Nu, nu vreau sa spun ca nu mai este apa in tara, ci ca oamenii, dat fiind ca nu mai au cu ce o plati, renunta la ea. La apa rece. Cat o fi ea de potabila. Si atunci merg cu oala si galeata prin veci. "Salutare nea Virgile, po' sa iau si io bre' niste apa de la matale?" "Ia Florine, ia, de ce sa nu te las?". Economia este, prin urmare, prospera. Economia de sanatate, de viata, de civilizatie.
     Da, dar suntem totusi patrioti si trebuie sa vrem in UE. Altfel cum ne-ar mai putea intrezice cineva sa folosim softuri si jocuri ilegal? Cum am mai putea citi numai carti extrem de scumpe din cauza necesitatii achitarii dreptului de autor in valuta? Eu vreau sa fiu corect si sa platesc pentru ce folosesc. Vreau Windows si Ofiice cu licenta. Dar vreau si un salariu de licentiat. Pentru ca, oricat de europeni ar trebui sa fim, nu vad nici o sansa ca cineva sa plateasca salariul pe un an intreg numai si numai pentru a fi in regula cu licenta. De aceea zic, poate nu e inca timpul sa fim europeni. Sa ne bucuram de gustul mizeriei folosind, totusi, ce e mai nou in lumea civilizata a lor. Vazandu-i la televizor cat de sistematosi (citeste inrobiti sistemului) sunt. Visand si noi ca vom avea parte (fie si fara licenta) de masinile lor. Renuntand sa le oferim, aproape gratis, fetele noastre fericite la gandul unui sapun scump si a unei bauturi care sa le ia, pentru cateva minute, mintile zbuciumate de saracie.
     Nu am prea mult de apreciat la modul nostru de a ascunde gunoiul sub pres, de a amana totul, de a accepta perpetuu ca poti supravietui tragand mata de coada. Dar mi-e si mai greu sa vad poporul care are aceste boli gafaind spre locuri si idealuri pe care, cu creionul in mana demonstrez, nu le poate atinge fara un substantial ajutor. Iar ajutorul pe care il primim noi anual este cam un sfert din bugetul unui film american, pe care, de la un timp, nici nu-mi mai pierd vremea sa il vad.
     Nu vreau o Europa comunitara, in care dreptul la libera circulatie il au doar cei bogati, desi documentele oficiale nu fac exceptii intre "dobitoace". Scarba granicerilor care cerceteaza pasapoartele noastre cu manusi sterile si cu greata unor gravide ma convinge ca proiectul european este un vis nascut in mintile unor politicieni care si-au doriut statuie. Se pare ca noua, romanilor, ne plac idealistii care viseaza in locul nostru. Altfel imi este greu sa inteleg actele de injosire perpetua care ni se servesc de 10 ani incoace.
     Repet, nu mai vreau sa fiu european.

Andrei Roman

*european, definitie care vizeaza exclusiv standingul, civilizatia, salariul mediu pe economie. (inapoi)

Miaaau! dat cuvantul

     Dar pentru ca nu stiu pe unde l-am ratacit, voi zgaria cateva randuri pe imaginea publica a "victimei" pe care mi-am ales-o astazi. Cel caruia intentionez sa-i rad vreo doua labe este omul de la televizor. Imi veti spune ca pe acolo au scapat multi, dar eu n-am sa va iau in seama si am sa va rog sa-l deschideti totusi. Si daca nu-l vedeti acolo pe distinsul demnitar pe care daca-l strigi Basescu raspunde, ei bine, sa nu-mi spuneti mie pisica. Poate n-ati observat, dar "iedilul" e atat de lipit de sticla aparatului incat nici nu te mai miri de ce n-are vreme sa se ocupe de treburile realmente presante ale Capitalei (locuinte, mai ales pentru tinerele familii ne-rrome, drumuri, curatenie, consolidarea antiseismica a cladirilor publice si a spitalelor etc.). Insa ceea ce mi se pare mie de-a dreptul curios este cum de-si face timp pentru atatea alte minunat de inutile, dar populare activitati, demne de mancatorii de seminte si mititei care l-au votat. La urma urmei, stau si ma intreb, cate tarabe poate sa darame, cati caini poate sa omoare si cate prostituate poate sa legalizeze bietul de el? Efortul lui pare sa se plaseze undeva peste puterile omenesti, fiinte renumite de altfel pentru prea multa zarva neproductiva si prea putin somn. Va veti mira probabil ca tin partea ancestralilor nostri adversari canini, dar - scuzati-ma! - cand am vazut cum i-a omorat nenea asta, sunt absolut sigura ca nu va trece mult si vom urma la rand nu numai eu si suratele mele blanoase, dar si pensionarii, colegii lui de partid sau poate chiar copiii care au proasta inspiratie sa se scobeasca in nas atunci cand spun lucruri traznite. Si pentru ce domnilor? Ca sa ofere concetatenilor sai plicitisiti cat mai mult circ (painea e scumpa)? S-a urcat primarul Traian, pe-un cal invatat, cu saua de aur, cu nume de graur, cu frau de matase si ahoooo, ahooooo, a semanat la bulevard un Festival. Apoi, ca tot nu putea ispravi Biblioteca Nationala inceputa de Ceausescu, si-a zis sa acopere rahatul si a tapetat ruinele cu Odisea Pacii 2001.
     Povestea "iedilului" ar putea continua la nesfarsit, daca l-as lua la puricat pentru fiecare din stupizeniile cu care se ocupa, dar mi s-a facut o greata teribila. Si ar fi pacat sa murdaresc cutia de conserve in care locuiesc cei doi tineri care ma intretin. Amindoi sunt de culoare alba, nu traiesc din alocatia copiilor si mai au si studii superioare. Deci nici o sansa sa se mute intr-o cutie mai mare. Motiv pentru care mi s-a explicat ca trebuie sa avem grija de cutia in care locuim, ca tot nu-i a noastra. Asa ca acum imi Miaau la revedere! Pa!